Epilepsia este cea mai frecventă tulburare neurologică, Organizația Mondială a Sănătății estimând prevalența la aproximativ 1% din populația globală1. Timp de aproape un secol, dieta cetogenică a fost utilizată pentru gestionarea epilepsiei rezistente la medicamente.
Deși dieta a fost o opțiune preferată în gestionarea epilepsiei până în 1920, utilizarea sa a scăzut după introducerea medicamentelor antiepileptice. Recunoașterea faptului că dieta cetogenică este o opțiune valabilă pentru epilepsia dificil de tratat, a dus la un interes crescut începând cu anii 1990.
Majoritatea pacienților cu epilepsie răspund bine la medicația antiepileptică2. Pentru 30-40% dintre pacienții care nu răspund3, dieta cetogenică poate fi recomandată. Deși mecanismul său nu este încă pe deplin înțeles, dieta cetogenică poate oferi o modalitate eficientă de a reduce numărul de convulsii sau chiar de a ajuta pacienții să le elimine complet4-8.
Dieta cetogenică este o dietă bogată în grăsimi, cu conținut scăzut de carbohidrați, care asigură proteine adecvate pentru creștere.
Prin simularea metabolismului de post alimentar, un pacient cu dieta cetogenică va începe să-și obțină energia în principal prin arderea grăsimilor din dietă, în loc să utilizeze sursa de energie mai comună, glucoza9. Există mai multe tipuri de dietă cetogenică, de exemplu "Dieta cetogenică clasică" și, de asemenea, "Dieta cu trigliceride medii"; eficacitatea ambelor în reducerea crizelor a fost bine dovedită în studiile clinice5,7,8.
În ultimii ani, medicii au început să ia în considerare dieta ca o intervenție eficientă, care este luată în calcul mai devreme în gestionarea epilepsiei rezistente la medicamente9.
Un studiu realizat pe 52 de familii cu copii ce aveau epilepsie rezistentă la medicamente care trăiesc în Marea Britanie a fost realizat în 2018 pentru a explora perspectivele părinților.
Părinții raportează cu privire la diferitele opțiuni de tratament pentru epilepsie disponibile, în special medicație anti-epileptica (MAE) și terapia prin dietă cetogenică (TDC), precum și privind impactul lor asupra calității vieții familiei.
Referințe: